O NOUĂ ORDONANȚĂ MILITARĂ, NOI MĂSURI DECRETATE

Începând de astăzi, pe teritoriul României intră în vigoare Ordonanța Militară numărul 4. Aceasta vizează cu preponderență modificarea unor restricții privind circulația cetățenilor, activitatea personalului din unitățile medicale și înăsprirea sancțiunilor aplicate celor care nu repectă măsurile decretate.

După o săptămână de la decretarea Ordonanței Militare 2 și la doar 5 zile după instituirea ordonanței Militare 3, România a intrat începând de astăzi sub incidența unei noi Ordonanțe Militare, promulgată seara trecută de către ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela. Ordonanța Militară 4 cuprinde o nouă serie de măsuri și restricții, în contextul în care bilanțul îmbolnăvirilor de coronavirus a ajuns duminică 29 martie la 1.740 de persoane, iar România se pregătește să intre în scenariul 4 al pandemiei, în situația în care numărul cazurilor de coronavirus va depăși cifra de 2.000. Potrivit noilor măsuri, circulația persoanelor cu vârste de peste 65 de ani va fi permisă în exteriorul locuințelor și în afara intervalului orar 11 – 13, stabilit prin Ordonanța Militară 3, dacă deplasările se fac pentru rezolvarea problemelor medicale urgente, cum ar fi tratamentele oncologice planificate sau cele de dializă. Aceste persoane vor putea de asemenea să iasă în afara locuințelor și între orele 20 și 21, pentru a asigura nevoile animalelor de companie, dar numai în apropierea locuințelor de domiciliu. Pentru scoaterea animalelor de companie în afara locuințelor nu mai este necesară completarea declarațiilor pe propria răspundere. Totodată, operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate vor trebui să își organizeze programul de lucru în așa fel încât să faciliteze și să asigure cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani, în intervalul orar 11 – 13, limitând în acest interval orar accesul persoanelor din alte categorii de vârstă. Ordonanța prevede și o modificare a măsurilor care vizau deplasarea cetățenilor. Astfel, în ce priveste interzicerea grupurilor mai mari de 3 persoane, această interdicție se va referi exclusiv la pietoni, nu și la ocupanții unui autoturism. În ce privește regimul de carantină și de izolare, măsurile prevăzute de Ordonanța Militară 4 vor fi înăsprite. Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional și vor fi obligate să reia de la capăt perioada de carantină de 14 zile, dar de data aceasta suportând din buzunarul propriu toate cheltuielile efectuate pentru carantinarea lor. Persoanele care nu respectă condițiile de izolare la domiciliu, vor fi amendate contravențional și vor fi obligate să intre în carantină timp de 14 zile, suportând de asemenea din banii proprii cheltuielile aferente. Ca o măsură de ordin economic, prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți vor fi plafonate pe toată perioada stării de urgență. Aceste prețuri nu vor putea fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, ele putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă. Ordonanța Militară 4 prevede și unele măsuri speciale pentru lucrătorii din domeniul energetic și cel al gazelor naturale. Astfel, se va institui, pe o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special amenajate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale în asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere a echipamentelor și utilajelor specifice, precum și a celorlalte activități necesare pentru funcționarea corespunzătoare a Sistemului Energetic Național. Personalul care refuză aceste condiții de izolare preventivă va putea fi sancționat disciplinar, civil, contravențional sau penal, după caz. Ordonanța prevede măsuri și pentru personalul medical, care va putea fi detașat către spitalele de stat sau în alte județe, în funcție de nevoile de personal care vor apărea, fără a putea refuza. Totodată, medicii care vor refuza tratamentul unor pacienți, indiferent dacă aceștia sunt confirmați pozitiv sau negativ cu coronavirus, ori încă nu au fost testați în acest sens, vor fi sancționați penal. Tot cu privire la medici, ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale care au în subordonare sau coordonare unități medicale, vor trebui să asigure, la cerere, spații hoteliere destinate repaosului între ture sau între gărzi, pentru personalul din sistemul public sanitar, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora. Nu în ultimul rând, autoritățile administrațiilor publice locale vor trebui la rândul lor să asigure montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe și să dezinfecteze periodic lifturile, casa scărilor și celelalte spații comune. Odată cu emierea acestei Ordonanțe Militare, oficialii au anunțat că urmează să fie adoptată și ordonanța care va înăspri amenzile pentru nerespectarea măsurilor luate în starea de urgență. Astfel, pentru persoane fizice, amenzile care în prezent sunt cuprinse între 100 și 500 de lei,  se vor mări la sume cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei.